FISCALITATE LA INCEPUT DE DRUM

AUTOR: // CATEGORIE: Finanțe și Management Financiar

Întotdeauna când auzim cuvântul fiscalitate ne duce cu gândul la ceva ce nu este înţeles de nimeni şi la ceva ce are legătură cu statul.

Acestă parte este una din lucrurile de bază pe care trebuie să le înţeleagă orice contribuabil care plăteşte taxe sau impozite la stat.

În următoarele rânduri vă voi explica care este circuitul fiscal în România şi vă voi prezenta care taxele NOI (constribuabilii) trebuie să le plătim la stat.

În primul rând fiscalitatea reprezintă sistemul fiscal prin care statul precepe de la constribuabili (presoane fizice sau juridice) impozite şi taxe cu ajutorul aparatului fiscal (fiscul) precum şi asamblul de legi fiscale prin care sunt stabilite impozitele şi taxele.

Când ne gândim la sistem fiscal trebuie să ne gândim că acesta este modalitatea prin care statul produce bani. Imaginează-ţi că statul este o companie de producţie. Diferenţele şi asemănările dintre cele două sunt:

  • – O companie produce sau comercializează anumite bunuri, servicii sau lucrări şi le vinde oamenilor iar prin această modalitate ea realizează venituri, statul la rândul său produce transformări ale locurilor publice din stat sau prestează servicii de mai multe feluri pentru contribuabili şi pentru acesta se percep anumite taxe şi impozite de la constribuabili care pot fi atât persoane fizice cât şi persoane juridice;

  • – Încasarea veniturilor într-o companie se face de către caserie, într-un stat se face de către aparatul fiscal (fiscul) la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală;

  • – Regulile de preţ şi de cum se faca plata într-o companie sunt realizate de către administraţia companiei, într-un stat există un set de legi fiscale prin care sunt reglementate toate impozitele şi taxele pe care un contribuabil trebuie să le plătească.

Impozitele şi taxele pe care un contribuabil trebuie să le plătească statului pot fi clasificate în 2 feluri: impozite şi taxe directe şi indirecte.

Impozitele şi taxele directe sunt acele impozite şi taxe pe care un contribuabil trebuie să le calculeze conform contabilităţii şi să le raporteze fiscului conform legii în vigoare prin diferite declaraţii.

Impozitele şi taxele indirecte sunt taxele care sunt incluse direct în preţul de cumpărare al unui bun.

Tipurile de impozite şi taxe clasificate pe felurile de impozite şi pe tipurile de contribuabili.

A. Impozitele şi taxele directe

Impozit pe venit, profit şi câştiguri din capital de la persoane juridice:
  • – Impozit pe profit (16%) – Declaraţia 101 “Declaraţie privind impozitul pe profit” – se completează trimestrial – cota de impozit este de 16%

  • – Impozit pe dividende de la persoane juridice – Declaraţia 100 „Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat” rândul 5 –se completează semestrial-  cota de impozit este de 10%

  • – Impozit pe venituri realizate de persoane juridice nerezidente –Declaraţia 101  “Declaraţie privind impozitul pe profit” numai în cazul în care persoana nu are certificate de rezidenţă fiscală care atestă că bunurile provin de altă ţară –se completează trimestrial-  cota de impozit 16%

  • – Impozit pe veniturile microintreprinderilor –  Declaraţia 010 “ Declaraţie de înregistrare fiscal/de menţiuni” – se completează până în data de 31 ianuarie a unui an în cazul în care îndeplinesc condiţiile pentru microîntreprinderi (venituri pe anul precedent mai mici de 100.000 euro şi numărul de salariaţi să fie de maxim 9 oameni) – cota de impozitare 3%

Impozit pe venit, profit şi căştiguri din capital de la persoanele fizice:

  • – Impozit pe veniturile din salarii – Declaraţia 112 „Declaratiei privind obligatiile de plata a contributiilor sociale, impozitului pe venit si evidenta nominala a persoanelor asigurate” – se declară lunar – cota de impozitare 16%

  • – Impozit pe veniturile din activităţi independente  – Declaraţia 200 „Declaraţie privind veniturile realizate din România”- se declară anual – cota de impozitare 16%

  • – Impozit pe veniturile din cedarea folosinţei bunurilor– Declaraţia 220 „Declaraţie privind venitul estimat” – se realizează în momentul înregistrării contractului de închiriere la organele fiscale – cota de impozitare 16%

  • – Impozit pe dividende de la persoane juridice – Declaraţia 100 „Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat” rândul 14 –se completează semestrial-  cota de impozit este de 16%

 B.Impozite şi taxe indirecte

  • – TVA (24%) –  Declaraţia 300 – „Decontul de taxă pe valoarea adăgută TVA”

  • – Accize – Declaraţia 103 „Declaraţia privind Accizele”

  • – Taxe pentru jocuri de noroc – Declaraţia 100 „ Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat”

  • – Taxe vamale – Declaraţia 100 „ Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat”

Acestea sunt cele mai importante impozite şi taxe pe care o societate trebuie să le plătească statului.

Este foarte important şi benefic să cunoşti  cotele de impozitare pentru fiecare impozit şi taxă deoarece în urma calculării acestora îţi poate rezulta profitul brut pe care-l poţi folosi pentru investiţii sau îl poţi distribui acţionarilor.

Dacă mai sunt şi alte informaţii din punct de vedere al fiscalităţii pe care un debutand trebuie să le cunoască, te rog include informaţia printr-un comentariu.

Despre autor:  este CFO&Consultant de afaceri la DR Consultants, Project Manager Cabinetul de Business şi deţine un blog de educatie financiara. Urmăriți-i activitatea și pe Facebook.

Related Articles:

Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.

COMENTARII

0 Comentarii pana in prezent

LASA UN COMENTARIU