IPLAN – PLANIFICARE STRATEGICA DE BUSINESS

AUTOR: // CATEGORIE: Opinii

Totul a început acum 10 luni când am aflat de un proiect realizat de The Network şi care era promovat ca fiind locul unde înveţi mai multe despre planificarea strategică a unei organizaţii.

După 3 luni în care a trebuit să completez mai multe formulare şi am trecut printr-un proces de selecţie, am primit un e-mail prin care eram anunțat că am fost acceptat la conferinţa numită „Competitivitate prin planificare strategică”.

De atunci au mai trecut 6 luni şi a început în sfârşit conferinţa. S-a desfășurat pe două module: în primele 2 zile am avut parte de o simulare Markstrat şi mai apoi a fost o zi în care ni s-a prezentat conceptul strategic drive. Numărul de participanţi a fost relativ mic (aproximativ 20 de persoane), și toți participanții deţineau un post de management într-o organizaţie.

Înainte de simularea Markstrat a trebuit să citim un manual cu regulile programului simularării şi să ne familiarizăm cu termenii folosiți.

Markstrat este cel mai complex program de simulări pe partea de planificare strategică de marketing. Fără a avea cunoştinţe de marketing și fără să înțelegem impactul marketingului într-o organizaţie, este dificil să înţelegem ce se întâmplă în această simulare.

Elemente precum market share, brand efficiency, brand markets şi altele similare, trebuiau ştiute încă de la început.

Simularea a început în momentul în care am fost împărţiţi în 5 echipe și fiecare echipă deţinea „o firmă” cu câte 2 branduri. Am avut la dispoziţie „6 ani”, adică 6 perioade de decizii în care a trebuit să administrăm un buget pentru a creşte profitabilitatea firmei şi pentru a creşte valoarea firmei pe bursă.

Fiecare firmă a început cu câte 2 branduri din acelaşi domeniu, toate echipele fiind puse într-o competiție. Aveam la dispoziţie o piaţă care era delimitată din punct de vedere al publicului țintă, al potențialilor clienți și al distribuitorilor şi calităţii produselor.

Pe timpul acestor 6 perioade de decizii am avut posibilitatea să creăm noi produse, să intrăm pe pieţe complet noi din punct de vedere al cercetărilor, să cerem cercetări de piaţă pentru produsele de pe fiecare piaţă, să modificăm bugetul de marketing şi numărul oamenilor de vânzări sau modul îl care aceștia distribuiau produsele.

Simularea a fost destul de competitivă deoarece fiecare dintre echipe, a fost în frunte la un moment dat, iar celelalte deja îşi făceau planuri pentru următoare perioadă.

Având desfășurarea într-o societate în care inflaţia era constantă, putem spune că deciziile pe care le lua fiecare echipă nu erau influenţate de mediul economic al pieţei, ci de concurenţă.

În final, echipa care a câştigat a fost cea care nu a creat prea multe produse, dar s-a concentrat pe creşterea bugetului de marketing şi pe creşterea puterii de vânzare.

Interesant a fost că în fiecare moment în care trebuia să luăm o decizie trebuia să facem analiza mixului de marketing pentru fiecare produs şi în acelaşi timp să ne gândim la cum ar putea creşte sau scădea piaţa din punct de vedere al preţurilor şi al cantităţilor de vânzare.

Acest mix de marketing, fiind cunoscut ca fiind prea teoretic şi care nu oferă un rezultat concret, în această simulare a fost foarte important. Pe baza lui a trebuit să ne ajustăm produsele astfel încât să ajungem în topul favoritelor pe diferitele targeturi.

De aceea recomand cu cea mai mare încredere ca în fiecare an să faceţi o analiză asupra preţului, promovării, produsului şi plasamentului pentru fiecare produs sau game de produse pe care le dețineți.

În a treia zi, am discutat despre conceptul de strategic plan. Fiecare dintre noi avea câte un strategic drive cu detalii despre planficarea strategică a organizației noastre.

Strategic Drive este un program foarte interesant care te ajută să îţi dai seama cât de mult te supraevaluezi sau te subevaluezi pe partea de planificare strategică de business.

Recomand tuturor persoanelor care fac parte din managementul unei companii să treacă printr-un asemenea test pentru a realiza cât de eficienţi şi capabili sunteți pentru acel post.

Aceasta a fost experienţa mea din această conferinţă, pe care o recomand celor care au sau care îşi doresc să aibă un post de conducere într-o organizaţie.

Despre autor:  este CFO&Consultant de afaceri la DR Consultants, Project Manager Cabinetul de Business şi deţine un blog de educatie financiara. Urmăriți-i activitatea și pe Facebook.

Related Articles:

Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.

COMENTARII

0 Comentarii pana in prezent

LASA UN COMENTARIU