CUM REALIZEZI UN PLAN DE ACTIUNE IN SOCIAL MEDIA

AUTOR: // CATEGORIE: Social Media

Cu toții conștientizăm faptul că trăim în era rețelelor sociale. Nevoia permanentă de comunicare a indivizilor e alimentată de accesul din ce în ce mai simplu și rapid la internet, dar și de dispozitivele mobile accesibile tuturor. Tindem să socializăm mai mult în spațiul virtual decât în viața reală.

Companiile au văzut o oportunitate în aceste schimbări de comportament ale consumatorilor, și au început în ultimii ani să profite prin apariții cât mai frecvente pe rețelele de socializare. Acesta este un mediu prin care nu poți vinde direct, ci întâi socializezi, apoi loializezi și în final îndrepți consumatorii spre conversie.

Există o mulțime de rețele de socializare, dintre care amintim care sunt cele mai populare în România:

  • Facebook, cu peste 6.000.000 de utilizatori;
  • LinkedIn, cu peste 630.000 de utilizatori;
  • Twitter, cu peste 100.000 de utilizatori;
  • Youtube, al doilea motor de căutare după Google.

Indiferent de rețeaua socială pe care dorești să te promovezi, dar și de produsele sau serviciile tale, voi detalia în continuare un plan de actiune general, aplicabil indiferent de caz.

Pasul 1: Cercetare și observare

Presupunând că îți cunoști foarte bine produsul  / serviciul, publicul țintă și mesajul pe care dorești să îl comunici, primul pas dintr-un plan de actiune în social media este să cercetezi o serie de elemente și să întocmești un raport cu observațiile, concluziile și sugestiile pe care le obții.

Rețeaua sau rețelele de socializare pe care le vei folosi le alegi în funcție de publicul țintă – acolo unde îi găsești într-un număr mai mare.

Obiectele de cercetare sunt următoarele:

  • Competitorii firmei tale și modul cum folosesc ei rețelele de socializare;
  • Trenduri în rândul consumatorilor – ce discută aceștia despre concurenții tăi, cum interacționează cu ei, care sunt preferințele lor referitoare la produsele sau serviciile lor, etc;
  • Ce spun liderii de opinie despre acele produse sau servicii – aceste impresii le găsim cel mai ușor din căutări Google, care ne vor duce pe blogurile personale ale consumatorilor. Acolo aflăm nu doar părerea unei singure persoane, ci și comentariile altor consumatori pe aceeași temă.

Pasul 2: Realizarea strategiei de social media

Ca și realizarea oricărei strategii, acest pas cuprinde mai întâi o analiză SWOT a companiei tale vis a vis competitorii, consumatorii, și cum folosesc aceștia social media. Din această analiză poți deduce:

  • Strenghts (Punctele tari) ale companiei tale privind utilizarea rețelelor de socializare;
  • Weaknesses (Punctele slabe) ale companiei tale privind utilizarea rețelelor de socializare;
  • Opportunities (Oportunitățile) pe care le oferă rețelele de socializare, concurenții și consumatorii care le utilizează;
  • Threats (Amenințările) pe care le oferă rețelele de socializare, concurenții și consumatorii care le utilizează.

În această analiză cuprinzi și o serie din resursele interne și deduci modul cum poți capitaliza pe ele. De asemenea, cunoști și mediul competițional și cum te poți face remarcat între aceștia. În funcție de aceste elemente, îți poți stabili direcțiile principale de creștere și seria de activități pe care le vei desfășura.

strategie plan de actiune

Exemplu:

Direcții social media:

  • Atragerea potențialilor clienți ca și abonați / înscriși / fani;
  • Obținerea unui feedback constant din partea acestora;
  • Direcționarea lor către site.

Acțiuni care susțin direcțiile:

  • Promovarea paginii / contului prin Facebook Ads / LinkedIn Ads targetat pentru publicul țintă dorit;
  • Trimiterea constantă de mesaje către utilizatorii atrași, cu scopul de a obține reacții cât mai multe;
  • Includerea site-ului în aceste mesaje și a unui text atrăgător care să îi convingă să intre pe site.

Pasul 3: Stabilirea obiectivelor

Următorul pas dintr-un plan de actiune este să îți stabilești o serie de obiective SMART pentru rețeaua / rețelele de socializare folosite.

Obiectivele de social media nu coincid cu obiectivele de marketing, întrucât social media are mai mult un rol de branding decât unul de vânzare.

Exemple de obiective de marketing:

  • Creșterea vânzărilor, până la finalul anului, cu 10%;
  • Creșterea vânzărilor către categoria de persoane X cu 20% în următorul trimestru;
  • Creșterea cotei de piață deținute cu 2% până la sfârșitul anului.

Exemple de obiective de social media:

  • Creșterea numărului de fani pe pagina de Facebook cu 50% în următoarele 3 luni;
  • Creșterea numărului de People Talking About This (rata de interacțiune pe pagina de Facebook) cu 50% în următoarele 2 luni;
  • Creșterea traficului pe site provenit din rețelele de socializare de la 1000 de unici pe zi la 2000 de unici pe zi, în termen de 3 luni.

Pasul 4: Implementare și optimizare

În cadrul acestei etape, începem efectiv comunicarea social media și implementarea strategiei stabilite anterior. Pentru că socia media îți permite o evoluție pe termen foarte lung, strategia stabilită se poate adapta pe parcurs la schimbările și tendințele nou apărute.

Anumite acțiuni se recomandă a fi testate înainte să fie realizate, precum publicarea unui anumit tip de conținut (fotografii, videoclipuri, articole, citate, întrebări, text, etc). Pot fi testate în interiorul companiei, printre ceilalți angajați, sau pot fi întrebați o serie de prieteni sau apropiați din afara companiei, dacă ei consideră că ar fi relevantă acea informație.

Bugetul de social media poate fi optimizat pe parcurs, însă acesta trebuie stabilit odată cu realizarea unui plan de marketing al companiei.

Pasul 5: Raportare

În funcție de decizia conducerii, echipa de implementare va emite lunar sau săptămânal un raport cu activitățile realizate în social media și rezultatele obținute. Dacă desfășoară o campanie limitată în timp, este recomandat să emită rapoarte săptămânale. Pentru o comunicare generală, rapoartele pot fi realizate mai rar.

raportare plan de actiune

Pasul 6: Calculul ROI

Inițialele ROI provin de la Return Of Investment, ceea ce înseamnă returnarea investiției financiare obținute. Această investiție poate fi returnată sub forma îndeplinirii obiectivelor de marketing – vânzările generate prin social media, vânzările pentru anumite categorii de persoane, cota de piață (poate fi calculată și din numărul de persoane care interacționează cu brand-ul tău prin rețelele de socializare).

Sper ca acești pași să îți fie de folos în realizarea unui plan de actiune în social media! Pentru mai multe informații despre cum poți administra cât mai eficient rețelele de socializare, contactează-ne la adresa cabinet@drconsultants.ro.

sursa imagine 1, sursa imagine 2, sursa imagine 3

Despre autor:  este fondator Romanian Copywriter și consultant de marketing la DR Consultants. Urmăriți-i activitatea și pe Facebook.

Related Articles:

Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.

COMENTARII

0 Comentarii pana in prezent

LASA UN COMENTARIU