PROFILUL IDEAL AL UNUI OM DE MARKETING

AUTOR: // CATEGORIE: Marketing, Opinii

Recent mi-a fost adresată o întrebare și mi s-a părut foarte interesantă: ce ar trebui să știe un om bun de marketing?

M-am hotărât să răspund la această întrebare printr-o analiză a profilului pe care noi la DR Consultants îl considerăm „ideal” pentru un bun marketer.

Pentru realizarea acestui profil am fost ajutat de Călin Biriș, Raluca Tănase și Gabriel Nechita, cărora le mulțumesc pe această cale.

Pe de altă parte am încercat să surprind și ceea ce își doresc companiile din România care vor să angajeze oameni de marketing (puține la număr în orice caz).

Pornind de la premisa că marketingul este un domeniu foarte vast, cuprinzând numeroase sub-domenii (vânzări, web, promovare, cercetări, statistică, management, finanțe, etc.), atunci și marketerul trebuie să știe puțin din toate aceste domenii sau cel puțin trebuie să le înțeleagă rolul.

De asemenea, pe lângă aceste cunoștințe, un bun marketer are nevoie și de o serie de aptitudini specifice.

Analiză, analiză!

Ce spun oamenii din domeniu:

Iată care sunt competențele și aptitudinile necesare unui bun marketer în viziunea oamenilor care lucrează în domeniu (Gabriel Nechita – consultant de marketing, Călin Biriș – marketing manager Trilulilu , Raluca Tănase – web content editor Avira)

  • – Cunoștințe generale de economie, comunicare, dar și psihologie

  • – Este foarte bine informat în general (legat de piață, tendințe, politică, schimbări macroeconomice)

  • – Își testează presupunerile

  • – Să aibă o gândire strategică orientată spre obiectivele de business ale companiei

  • – Găsește soluții pentru problemele pe care le întâmpină, nu se concentrează pe cauze

  • – Este flexibil

  • – Deschis spre nou

  • – Are viziune

  • – Este atent la detalii

  • – Aptitudini analitice foarte bune.

  • – Să cunoască studiul pieții și comportamentul consumatorului

  • – Să fie creativ, astfel încât să eficientizeze fiecare campanie prin idei unice, greu de copiat

  • – Să fie un foarte bun comunicator. Să înțeleagă jocul cuvintelor, percepțiile consumatorilor și construcția de imagini

  • – Să fie meticulos și să măsoare toate acțiunile de marketing și business ale companiei

  • – Are experiență în vânzări fie B2B fie B2C

Ce caută mediul de afaceri?

În urma unei analize a ofertelor de job-uri pe mai multe site-uri de recrutare din România, acestea sunt cerințele pe care companiile le au față de un viitor marketer:

  • – Absolvent studii superioare

  • – Cunoştinţe aprofundate de marketing şi promovare

  • – Cunoştinte bune de operare pe calculator: sistemul de operare Windows, Pachetul Office

  • – Experienţă în domeniul vânzărilor

  • – Personalitate proactivă

  • – Excelente abilităţi de comunicare (verbal, nonverbal), amabilitate şi munca în echipă

  • – Capacitate de organizare, integritate

  • – Aspect si ţinută business

  • – Abilitatea de a iniţia şi susţine relaţii sociale şi de parteneriate productive

  • – Disponibilitate la program prelungit

  • – Cunoaşterea unei limbi străine

  • – Prezență activă pe rețelele de socializare

  • – Cunoașterea procesului de vânzare –cumpărare și de distribuție

  • – Persoană creativă, dinamică, orientată către rezultat

  • – Atenție la detalii

Concluzie!

Atât oamenii de marketing care lucrează în domeniu, cât și companiile doritoare de un bun marketer sunt de acord cu câteva aspecte de bază care, după părerea mea reprezintă de fapt ’’poza’’ profilului marketerului ideal.

Mai jos putem identifica aceste abilități și competențe, dar și o notă de importanță pe o scară de la 1 la 5 pe care acestea o au (strict din punctul meu de vedere).

[table id=9 /]
Pentru a avea o imagine cât mai clară vă invit să completați chestionarul de mai jos cu acordarea de note acestui profil și adăugarea altor competențe sau abilități pe care voi le considerați importante pentru un bun marketer.

Odată centralizate aceste date, tabelul va fi updatat!

[button link=”https://docs.google.com/spreadsheet/viewform?formkey=dEZHZUFWNkx1YVQ4SEFTcTM2VGNiRlE6MQ” dark=”0″ color=”#cf2525″ size=”3″]FORMULAR: Profil om de marketing[/button]

Despre autor: Ovidiu Bălcăcian este consultant de marketing și Managing Director la DR Consultants.

Related Articles:

Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.

COMENTARII

2 Comentarii pana in prezent

  • Darael a scris pe 19 martie, 2012 la 1:13 //

    In partea in care sunt descrise punctele cautate de mediul de afaceri, cunostiintele de operare PC sunt bifate de doua ori. La fel creativitatea persoanei….

    Asta asa, ca fapt divers.

LASA UN COMENTARIU